rca-ieftin.ro
Showing posts with label taxa auto. Show all posts
Showing posts with label taxa auto. Show all posts

Wednesday, April 24, 2013

Iar se modifica NOUA TAXA AUTO?

Senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea au depus un proiect de lege pentru eliminarea timbrului de mediu şi transformarea lui în taxă de poluare care să fie inclusă în preţul combustibililor, la valoarea de un ban pe fiecare litru de carburant.

Cei doi senatori au depus iniţiativa marţi, la Biroul Permanent al Senatului. “Noi am pornit de la constatarea că taxa de poluare datorată de posesorii de autovehicule din România a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, dar niciuna nu a fost bazată pe un principiu echitabil, şi anume cel de a plăti în funcţie de cât poluezi, adică de cât circuli", a declarat senatorul Cristian Bodea, citat de Mediafax in pagina electronica.

Potrivit acestuia, prin iniţiativa legislativă înregistrată la Senat cei doi autori urmăresc "abrogarea taxei de mediu, care moşteneşte aceleaşi probleme ca şi formele precedente ale taxei şi este la fel de vulnerabilă în faţa proceselor de despăgubire, precum şi instituirea unei taxe de poluare de un ban pe litrul de combustibil (indiferent că este vorba despre benzină, motorină sau gaz petrolier lichefiat), fapt care ar asigura o colectare pe măsura poluării, conform principiului poulezi doar cât circuli".

Tuesday, March 19, 2013

Un nou mod de a-ti face viata mai usoara: roviniete la eMAG

După cosmetice, cărți, RCA, jucării, muzică sau vacanțe, ne-am gândit ce noi produse v-am putea aduce la îndemână, pe platforma eMAG, pentru a vă face viața mai ușoară.
BLOG_roviniete
De aceea, astăzi inaugurăm sectiunea de roviniete pe eMAG Marketplace, împreună cu partenerul nostru, Scala Assistance.

În sectiunea pe care o lansăm azi veți putea comanda, din doar două click-uri, rovinieta obligatorie pentru orice călătorie cu mașina în România.

E de ajuns să selectați tipul autovehicului, data de începere și perioada de valabilitate, să plătiți online și, în cîteva minute, veți primi un email cu toate datele necesare. Noi vă urăm “Drum bun!”.

Monday, January 21, 2013

Cum se calculează noua taxă auto

Guvernul a aprobat reducerea taxei auto cu până la 25% și a decis să returneze banii celor care au plătit prea mult pentru înscrierea unei mașini după 1 iulie 2008. 56.000 de proprietari vor primi o parte din bani.

Calculator taxa auto 2013 - RCA Ieftin Online

Deşi Executivul a decis să reducă taxa auto cu până la 25%, aceasta nu se aplică pe principiul poluatorul plăteşte. Astfel, noua regulă îi obligă pe cei care cumpără o maşină pentru care nu a fost plătită taxa de primă înmatriculare, înainte de 2007, să o achite. În această categorie mai intră şi cel care îşi ia o maşină nouă.

Suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute în anexele nr. 1 - 5, după cum urmează:

Friday, January 18, 2013

TAXA AUTO: Doar pentru maşini cu maxim 8 locuri, emisia CO2 calculată integral

Timbrul de mediu va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri şi va fi stabilit luând în calcul integral emisia de dioxid de carbon, nu doar 30% ca în prezent, cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 urmând să scadă comparativ cu valorile actuale.

Plata pentru timbrul de mediu va fi efectuată o singură dată pe toată durata de funcţionare a maşinii, indiferent de câte ori aceasta va fi vândută ulterior.Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto.

Propunerea a fost prezentată Guvernului de către ministrul Mediului, Rovana Plumb, în şedinţa de miercuri a Guvernului. "Intenţia este să aplicăm principiul conform căruia «poluatorul plăteşte», dar şi să încurajăm achiziţia de maşini mai puţin poluante. Acum, pentru maşinile vechi şi foarte vechi este percepută o taxă aberantă, ceea ce creează un blocaj în achiziţionarea de maşini mai puţin poluante", a declarat ministrul Rovana Plumb, citata de Mediafax.

Thursday, January 10, 2013

Taxa auto se va transforma in „timbrul de mediu” si va fi mai mare pentru masinile vechi

Guvernul nu a soluționat problema taxei auto, mai ales a celei de revânzare pentru mașinile deja înmatriculate, ci a anunțat doar că va fi înlocuită de un „timbru de mediu”. Singura precizare a fost legată de faptul că mașinile vechi vor plăti mai mult, iar mașinile noi, mai puțin sau deloc.

Până la concretizarea ideilor sub forma unei Ordonanțe de Urgență sau a unei legi, românii sunt obligați să plătească taxa auto, atât la prima înmatriculare în României, cât și la vânzarea mașinii deja înmatriculate, dacă este vorba despre un vehicul intrat în circulație înainte de 2007.

În prima zi a acestui an au reintrat în vigoare prevederile Legii 9/2012 prin care sunt stabilite toate taxele auto de poluare.

Legea 9/2012 a fost introdusă de Guvernul Boc, la insistențele ministrului Mediului Laszlo Borbely, dar a fost apoi modificată foarte rapid, prin Ordonanța de Urgență nr.1 din 2012, emisă în 30 ianuarie 2012. OUG 1/2012 a suspendat aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. i), art. 4 alin. (2) şi a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1), din Legea 9/2012, până la data de 1 ianuarie 2013.