rca-ieftin.ro

Monday, October 1, 2012

Afla cum se poate recupera taxa auto

Singura modalitate de recuperare a taxei de primă înmatriculare este promovarea unei acţiuni în faţa instanţelor de judecată, spune Carmen Diaconu, avocat SCA Olteanu şi Asociaţii, citat de Agerpres.

'Astfel, persoanele care au achitat taxa auto se pot îndrepta împotriva statului român printr-o cerere de chemare în judecată depusă la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială a fost achitată taxa de primă înmatriculare', a spus Diaconu. Ea a reamintit că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, iniţial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006, prin O.U.G. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele şi autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât şi scutiri de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice.

'Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau vehicul comercial, dintre cele enumerate de art.214 indice 1 Cod fiscal. De reţinut este faptul că taxa în discuţie nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea acestora în ţară', a explicat avocatul SCA Olteanu şi Asociaţii.

De asemenea, aceasta a mai spus că potrivit articolului 110 alineatul 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (de exemplu articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.

'Conform alineatului 2 al aceluiaşi articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie. Scopul general al articolului 110 alineatul 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele şi taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparaţie cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară articolului din tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în Romania a unor autoturisme fabricate într-un alt stat membru UE', a explicat Diaconu.

Ea a mai afirmat că după aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte ţări membre, atâta timp cât norma fiscală naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor. 'În concluzie, indiferent de modalitatea de legiferare, taxa auto a fost şi rămâne o taxă care încalcă dispoziţiile comunitare, motiv pentru care legiuitorul român ar trebui să revină asupra acesteia şi să elimine această taxă', a mai spus Carmen Diaconu.

0 comments:

Post a Comment